O vizită în Țara Sfântă poate fi un prilej ca cineva să-și îmbogățească cunoștințele sale istorice, geografice, arheologice și de altă natură. Dar nu acesta este scopul principal al unui pelerinaj. Un pelerinaj nu este o experiență de cercetare științifică. Scopurile sunt altele.
Zilele de pelerinaj reprezintă un timp de har, Dumnezeu folosește orice ocazie, chiar și cele ce par neînsemnate, pentru a lumina, pentru a corecta, a trezi și a transforma inima și viața omului.
Creștinii vin în pelerinaj pentru a-i cere lui Dumnezeu un ajutor, un har deosebit. Alții vin în semn de recunoștință, pentru un har pe care l-au primit deja.
Dar în cele mai multe cazuri, pelerinajul în Țara Sfântă are un caracter penitențial. Creștinul vine cu gândul de a-și ispășii propriile păcate sau păcatele altuia. Vine împins de un imbold lăuntric de a fi iertat de Dumnezeu, de a fi purificat de tot ce îi pătează sufletul, de a se despovăra de tot ceea ce îi apasă conștiința.
Pelerinul vine în Țara Sfântă ca să se convertească, să devină un alt om. Plecarea în pelerinaj obligă la o ruptură, la o despărțire, la o lăsare în urmă nu numai a casei, a familiei, a patriei, dar în primul rând a păcatului, a obișnuințelor rele, a tot ce ne ține departe de Dumnezeu. O asemenea convertire presupune și o spovadă sinceră. Pelerinajul fără spovadă nu are sens, el se transformă într-o simplă excursie.
În filmulețul de mai jos vă prezint a doua zi de pelerinaj în Țara Sfântă.
Comments