top of page

NOVENĂ DE PREGĂTIRE LA SOLEMNITATEA NEPRIHĂNITEI ZĂMISLIRI
29 noiembrie - 7 decembrie

O, Fecioară vrednică de iubire, care din vecie ești obiectul dragostei dumnezeiești, dobândește-ne harul să fim pururea evlavioși față de tine.

Bucură-te, Marie...

O, Fecioară neprihănită, care singură între toate făpturile ai fost ferită atât de prihana strămoșească, cât și de orice mică greșeală, dobândește-ne harul să ne păstrăm de acum liberi de orice păcat.

Bucură-te, Marie...

Fecioară preafericită, care ai fost ferită de toate aplecările spre rău, dobândește-ne și nouă harul să ne înfrânăm simțurile noastre, ca niciodată să nu ne facă robii păcatului.

Bucură-te, Marie...

Fecioară preadeosebită, care în zămislirea ta ai fost întărită în dragostea dumnezeiască, dobândește-ne și nouă harul să ne păstrăm întotdeauna plăcuți și credincioși lui Dumnezeu.

Bucură-te, Marie...

Fecioară preasfântă, care în neprihănita ta zămislire ai fost îmbogățită de plinătatea harului, dobândește-ne și nouă harurile trebuincioase pentru a ne sfinți.

Bucură-te, Marie...

Fecioară preafericită, care din întâia clipă a vieții tale ai fost înzestrată cu toate virtuțile, dobândește-ne și nouă credința cea mai vie, nădejde neclintită, dragostea cea mai arzătoare și toate celelalte virtuți trebuincioase.

Bucură-te, Marie...

Fecioară binecuvântată, care prin zămislirea ta ai vestit lumii nașterea soarelui dumnezeiesc, fii, te rugăm, lumina minților noastre, bucuria inimilor noastre, apărătoarea în primejdii, sprijinul în ispite, ajutorul în slăbiciuni și fă să înflorească și în noi virtuțile care te-au făcut așa minunată pe pământ și așa de slăvită în cer. Amin.

Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

png_20230223_094429_0000.png

Toată frumoasă ești, Marie!

Toată frumoasă ești, Marie,

și prihană strămoșească nu este în tine.

Tu ești slava Ierusalimului,

tu ești bucuria lui Israel,

tu ești cinstea neamului nostru,

tu ești mijlocitoarea păcătoșilor.

O, Marie! O, Marie!

Fecioară preaînțeleaptă,

Maică preaîndurată, roagă-te pentru noi,

mijloacește pentru noi

la Domnul Isus Cristos.

V. În zămislirea ta, Fecioară, ai fost nepătată.

R. Roagă-te pentru noi Tatălui, pe al cărui Fiu l-ai născut.

Să ne rugăm:

Dumnezeule, care prin neprihănita zămislire a Fecioarei ai pregătit un locaș vrednic Fiului tău, te rugăm ca Tu, care prin prevederea morții aceluiași Fiu al tău ai ferit-o de orice prihană, să ne faci și pe noi s-ajungem la tine prin mijlocirea ei. Prin același Cristos, Domnului nostru. Amin.

Timp de nouă zile consecutiv se vor spune rugăciunile de mai sus.

bottom of page